SECTOARE

Constituit de jure la sfârșitul anului 1948 printr-o decizie a Consiliului de Miniștri (Monitorul Oficial, nr. 302 din 28 decembrie 1948, p. 10394), Institutul de Istoria Artei a început să funcționeze în vara lui 1949 sub conducerea profesorului George Oprescu, care a îndeplinit funcția de director timp de douăzeci de ani. Este perioada în care s-au pus bazele cercetării științifice fundamentale în domeniu și au fost elaborate lucrări de sinteză privind istoria artei românești. Creând sectoare cu profil diferit, George Oprescu a inițiat abordarea multidisciplinară în studiul artei medievale, al artei bizantine, al istoriei teatrului, cinematografiei, muzicii și arhitecturii. Din anii '50-'60 datează înființarea bibliotecii și a revistelor institutului.

În 1975 institutele Academiei au fost reorganizate. Institutul de Istoria Artei a trecut în subordinea a două foruri: Academia de Științe Sociale și Politice (A.S.S.P.) și Ministerul Învățământului, reprezentat de Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu". A urmat o epocă în care cenzura și ingerința politicului se făceau simțite tot mai puternic. Cu toate acestea, institutul a reușit să-și prezerve un anume spațiu de libertate intelectuală, mai ales prin seria colocviilor din anii '80, în cadrul cărora dezbaterile pe teme de estetică și de filozofie a artei se distanțau de discursul cultural oficial. 

În 1990, printr-o hotărâre de guvern (Decretul-lege nr. 4/1990 privind funcționarea și organizarea Academiei Române), Institutul de Istoria Artei a revenit sub patronajul Academiei, iar din 1992 poartă numele fondatorului său, George Oprescu.

Directorii
Profesorului Oprescu i-au urmat la conducerea instituției cercetători de prestigiu: Mircea Popescu, Ion Frunzetti, Răzvan Theodorescu, Vasile Drăguț, Elena Zottoviceanu, Theodor Enescu, Manuela Cernat, iar după 1990 Magda Cârneci, Andrei Pleșu, Ioana Vlasiu, Remus Niculescu. Din 1999 până în martie 2011, directorul Institutului de Istoria Artei a fost Siliviu Angelescu, profesor la Facultatea de Litere a Universității București. Îi urmează, de la 1 mai 2011, dr. Adrian-Silvan Ionescu, cercetător științific I.  Istoricul și criticul de artă Gheorghe Vida a ocupat funcția de director adjunct din anul 1995 până la începutul anului 2011. Postul de director adjunct este transformat în post de secretar științific și va fi ocupat de dr. Marina Sabados în perioada mai 2011 - decembrie 2013, de prof. univ. dr. Alin Ciupală în perioada decembrie 2013 - decembrie 2017, iar în prezent de dr. Constantin Ciobanu.    

Sediul

Institutul de Istoria Artei a fost găzduit inițial în fostul palat regal, devenit Muzeul de Artă al R.P.R., apoi într-un imobil aflat lângă palatul C.E.C. Din anul 1967 institutul funcționează în Casa Dissescu, situată pe Calea Victoriei nr. 196 la intersecția cu strada Gheorghe Manu.
Construită în jurul anului 1860, clădirea ajunge câteva decenii mai târziu în posesia lui Constantin Dissescu (1854-1932), jurist eminent, profesor de drept și om politic. Noul proprietar își propune să o refacă, încredințând lucrarea arhitectului Grigore Cerchez și colaboratorului său, francezul A. Clavel. Cei doi concep un proiect în care utilizează cu ingeniozitate elemente de vocabular specifice stilului neoromânesc, aflat la început de secol în plină eflorescență. Odată cu finalizarea lucrărilor, Calea Victoriei - inima Bucureștiului monden și cultural de odinioară - se îmbogățea cu o nouă bijuterie arhitectonică.

După moartea lui Constantin Dissescu imobilul a servit ca sediu Institutului de Cultură Italiană (1933-1949), pentru ca ulterior să găzduiască succesiv Institutul Româno-Rus, căminul Institutului Politehnic, Direcția Stufului din Ministerul Industriei Chimice. Schimbându-și frecvent destinația, clădirea a suferit o serie de reamenajări care i-au alterat în parte arhitectura interioară. La începutul anilor 2000 edificiul a fost renovat.

Casa Dissescu, care figurează pe Lista monumentelor istorice, se remarcă prin eleganța liniei, proporțiile armonioase, ornamentația de inspirație brâncovenească. Loggile de pe cele două fațade, cu coloane și balustrade din piatră bogat sculptată, îi conferă o notă distinctivă. Spațiile interioare, care păstrează încă elemente din decorația imaginată de Grigore Cerchez, adăpostesc patrimoniul institutului: o bibliotecă de artă unică în țară, arhive documentare, o colecție valoroasă de artă plastică provenind din donațiile făcute de profesorul Oprescu, de inginerul Gheorghe Balș și de familia Busuioceanu.