SECTOARE

Constituit de jure la sfârșitul anului 1948 printr-o decizie a Consiliului de Miniștri (Monitorul Oficial, nr. 302 din 28 decembrie 1948, p. 10394), Institutul de Istoria Artei a început sã funcționeze în vara lui 1949 sub conducerea profesorului George Oprescu, care a îndeplinit funcþia de director timp de douãzeci de ani. Este perioada în care s-au pus bazele cercetãrii ºtiinþifice fundamentale în domeniu ºi au fost elaborate lucrãri de sintezã privind istoria artei româneºti. Creând sectoare cu profil diferit, George Oprescu a iniþiat abordarea multidisciplinarã în studiul artei medievale, al artei bizantine, al istoriei teatrului, cinematografiei, muzicii ºi arhitecturii. Din anii '50-'60 dateazã înfiinþarea bibliotecii ºi a revistelor institutului.

În 1975 institutele Academiei au fost reorganizate. Institutul de Istoria Artei a trecut în subordinea a douã foruri: Academia de ªtiinþe Sociale ºi Politice (A.S.S.P.) ºi Ministerul Învãþãmântului, reprezentat de Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu". A urmat o epocã în care cenzura ºi ingerinþa politicului se fãceau simþite tot mai puternic. Cu toate acestea, institutul a reuºit sã-ºi prezerve un anume spaþiu de libertate intelectualã, mai ales prin seria colocviilor din anii '80, în cadrul cãrora dezbaterile pe teme de esteticã ºi de filozofie a artei se distanþau de discursul cultural oficial. 

În 1990, printr-o hotãrâre de guvern (Decretul-lege nr. 4/1990 privind funcþionarea ºi organizarea Academiei Române), Institutul de Istoria Artei a revenit sub patronajul Academiei, iar din 1992 poartã numele fondatorului sãu, George Oprescu.

Directorii
Profesorului Oprescu i-au urmat la conducerea instituþiei cercetãtori de prestigiu: Mircea Popescu, Ion Frunzetti, Rãzvan Theodorescu, Vasile Drãguþ, Elena Zottoviceanu, Theodor Enescu, Manuela Cernat, iar dupã 1990 Magda Cârneci, Andrei Pleºu, Ioana Vlasiu, Remus Niculescu. Din 1999 pânã în martie 2011, directorul Institutului de Istoria Artei a fost Siliviu Angelescu, profesor la Facultatea de Litere a Universitãþii Bucureºti. Îi urmeazã, de la 1 mai 2011, dr. Adrian-Silvan Ionescu, cercetãtor ºtiinþific I.  Istoricul ºi criticul de artã Gheorghe Vida a ocupat funcþia de director adjunct din anul 1995 pânã la începutul anului 2011. Postul de director adjunct este transformat în post de secretar științific și va fi ocupat de dr. Marina Sabados în perioada mai 2011 - decembrie 2013, de prof. univ. dr. Alin Ciupalã în perioada decembrie 2013 - decembrie 2017, iar în prezent de dr. Constantin Ciobanu.    

Sediul

Institutul de Istoria Artei a fost gãzduit iniþial în fostul palat regal, devenit Muzeul de Artã al R.P.R., apoi într-un imobil aflat lângã palatul C.E.C. Din anul 1967 institutul funcþioneazã în Casa Dissescu, situatã pe Calea Victoriei nr. 196 la intersecþia cu strada Gheorghe Manu.
Construitã în jurul anului 1860, clãdirea ajunge câteva decenii mai târziu în posesia lui Constantin Dissescu (1854-1932), jurist eminent, profesor de drept ºi om politic. Noul proprietar îºi propune sã o refacã, încredinþând lucrarea arhitectului Grigore Cerchez ºi colaboratorului sãu, francezul A. Clavel. Cei doi concep un proiect în care utilizeazã cu ingeniozitate elemente de vocabular specifice stilului neoromânesc, aflat la început de secol în plinã eflorescenþã. Odatã cu finalizarea lucrãrilor, Calea Victoriei - inima Bucureºtiului monden ºi cultural de odinioarã - se îmbogãþea cu o nouã bijuterie arhitectonicã.

Dupã moartea lui Constantin Dissescu imobilul a servit ca sediu Institutului de Culturã Italianã (1933-1949), pentru ca ulterior sã gãzduiascã succesiv Institutul Româno-Rus, cãminul Institutului Politehnic, Direcþia Stufului din Ministerul Industriei Chimice. Schimbându-ºi frecvent destinaþia, clãdirea a suferit o serie de reamenajãri care i-au alterat în parte arhitectura interioarã. La începutul anilor 2000 edificiul a fost renovat.

Casa Dissescu, care figureazã pe Lista monumentelor istorice, se remarcã prin eleganþa liniei, proporþiile armonioase, ornamentaþia de inspiraþie brâncoveneascã. Loggile de pe cele douã faþade, cu coloane ºi balustrade din piatrã bogat sculptatã, îi conferã o notã distinctivã. Spaþiile interioare, care pãstreazã încã elemente din decoraþia imaginatã de Grigore Cerchez, adãpostesc patrimoniul institutului: o bibliotecã de artã unicã în þarã, arhive documentare, o colecþie valoroasã de artã plasticã provenind din donaþiile fãcute de profesorul Oprescu, de inginerul Gheorghe Balº ºi de familia Busuioceanu.