SECTOARE

Institutul de Istoria Artei este legat de numele profesorului George Oprescu (1881-1969), istoric și critic de artă, colecționar fervent, cărturar cu o reputație bine stabilită în perioada interbelică. El nu a fost doar primul director al instituției, ci și întemeietorul ei. După război, George Oprescu - spirit pragmatic - a avut precauția de a nu intra în conflict cu noile autorități comuniste. A putut astfel să construiască, odată ajuns la cârma IIA, un cadru instituțional adecvat cercetărilor de istorie a artei: misiune pentru care îl recomanda activitatea anterioară prodigioasă în câmp academic și cultural. Demn de consemnat este faptul că, profitând de poziția sa, a primit în institut oameni pe care regimul îi marginalizase sau îi condamnase la ani de detenție: Ion Frunzetti, Alexandru Paleologu, Remus Niculescu, Emil Lăzărescu, P.H. Stahl, Pavel Chihaia ș.a.

George Oprescu a fost un erudit și un om cu vocație organizatorică. Experiența și o intuiție sigură a valorilor i-au permis să joace rolul de formator. A știut să recunoască talentul și vocația, a ghidat activitatea din institut pe drumul cercetării științifice autentice, a stimulat explorarea arhivistică și de teren. În același timp a lucrat cu diligență pentru a înzestra institutul cu resurse documentare și pentru a-i consolida prestigiul. A preluat de la Academie un fond important de carte, creând nucleul bibliotecii. A înființat periodicele Studii și Cercetări de Istoria Artei și Revue Roumaine d'Histoire de l'Art, ultima reprezentând cartea de vizită a colectivului de cercetători în rândul comunității științifice internaționale. Sunt doar câteva dintre reușitele unui directorat de două decenii, care a modelat hotărâtor destinele instituției.        

Schița unei vieți

George Oprescu s-a născut pe 27 noiembrie 1881 în Câmpulung Muscel. Copilăria supusă privațiunilor și întunecată de moartea timpurie a mamei nu lăsa să se intrevadă o carieră de succes. George Oprescu a primit însă suport afectiv și material de la câțiva oameni generoși. Urmează studiile liceale în capitală, unde e găzduit de familia colegului său Constantin Ionescu-Mihăești. Înconjurat de obiecte de artă, tablouri, cărți, mobilier de preț, dobândește un viu simț artistic, pe care și-l va rafina mai târziu în compania doctorului Ioan Cantacuzino, ilustru om de știință și pasionat colecționar de gravuri.

G. Oprescu absolvă în 1905 Facultatea de Litere și Filozofie, devenind profesor de franceză la Giurgiu și Turnu Severin, apoi conferențiar la Universitatea din Cluj. Se specializează în Franța, unde îl cunoaște  pe Henri Focillon, cu care va lega o prietenie durabilă. Lui avea să-i consacre mai târziu lucrarea Un grand historien de l'art, ami des Roumains: Henri Focillon. Corespondența între cei doi constituie un capitol consistent în istoria schimburilor epistolare  dintre oameni de cultură români și omologii lor străini (a se vedea Lettres de Henri Focillon à Georges Opresco, préface, texte établi et notes par Radu Ionesco, în Revue Roumaine d'Histoire de l'Art. Série Beaux-Arts, 1994).

În deceniile trei și patru  George Oprescu activează în cadrul unor organisme ale Ligii Națiunilor: este secretar al Comisiei pentru Cooperare Intelectuală, cu sediul la Paris (1923-1930), apoi secretar al Comisiei de Litere și Arte (Geneva) până în 1939, când se întoarce definitiv în țară. În 1931 Nicolae Iorga îl solicită la Universitatea București, unde G. Oprescu va ocupa catedra de istoria artei. În perioada 1932-1942 conduce Muzeul Toma Stelian; va dona acestei instituții - al cărei patrimoniu se află astăzi la MNAR - multe din lucrările de artă achiziționate în străinătate sau în țară. Din 1949 până la sfârșitul vieții s-a aflat la conducerea Institutului de Istoria Artei. A murit în august 1969, cu câteva luni înainte de a împlini 88 de ani.

În 1962 George Oprescu a donat Cabinetului de stampe al Academiei o prețioasă colecție de grafică: 1400 de desene și 6000 de gravuri. Colecția sa particulară, găzduită în locuința din strada Clunet (Cotroceni), a funcționat ca muzeu până în 1977, când lucrările de pictură, grafică, artă decorativă, artă populară au fost transferate la Muzeul Colecțiilor, iar fondul de carte la Institutul de Istoria Artei.

Scrieri

George Oprescu s-a consacrat cercetărilor de istorie a artei în plină maturitate, pe la începutul anilor '20. Dar vitalitatea și longevitatea ieșite din comun aveau să compenseze această relativă întârziere, profesorul lăsând în urmă o operă impresionantă. A îmbrățișat ideea culturii active, care îi anima pe intelectualii epocii interbelice; îl interesau sistematizarea și îmbogățirea domeniului, propulsarea artei românești în circuitul european al valorilor (a publicat în Franța, Suedia, Elveția, Germania, Marea Britanie etc.; în România, multe din lucrările sale au fost editate și în limbi străine). Aplecându-se mai întâi asupra artei țărănești, dar și asupra unor pictori de prim rang ca Petrașcu și Andreescu, profesorul avea să publice în 1937 prima sinteză în domeniu: Pictura românească în secolul al XIX-lea, lucrare premiată de Academia Română. Au urmat scrieri cu teme variate, de la arhitectura medievală românească la grafica, pictura, sculptura perioadei moderne, nelipsind nici incursiunile în istoria artei europene.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Casa Oprescu

Profesorul a lăsat moștenire Institutului de Istoria Artei casa pe care o deținea în Câmpulung Muscel - o clădire care pune în valoare cu farmec elemente structurale și decorative din arhitectură vernaculară argeșeană. Ea servește astăzi ca loc de vacanță și de lucru pentru cercetători.