SECTOARE

Institutul de Istoria Artei este legat de numele profesorului George Oprescu (1881-1969), istoric ºi critic de artã, colecþionar fervent, cãrturar cu o reputaþie bine stabilitã în perioada interbelicã. El nu a fost doar primul director al instituþiei, ci ºi întemeietorul ei. Dupã rãzboi, George Oprescu - spirit pragmatic - a avut precauþia de a nu intra în conflict cu noile autoritãþi comuniste. A putut astfel sã construiascã, odatã ajuns la cârma IIA, un cadru instituþional adecvat cercetãrilor de istorie a artei: misiune pentru care îl recomanda activitatea anterioarã prodigioasã în câmp academic ºi cultural. Demn de consemnat este faptul cã, profitând de poziþia sa, a primit în institut oameni pe care regimul îi marginalizase sau îi condamnase la ani de detenþie: Ion Frunzetti, Alexandru Paleologu, Remus Niculescu, Emil Lãzãrescu, P.H. Stahl, Pavel Chihaia º.a.

George Oprescu a fost un erudit ºi un om cu vocaþie organizatoricã. Experienþa ºi o intuiþie sigurã a valorilor i-au permis sã joace rolul de formator. A ºtiut sã recunoascã talentul ºi vocaþia, a ghidat activitatea din institut pe drumul cercetãrii ºtiinþifice autentice, a stimulat explorarea arhivisticã ºi de teren. În acelaºi timp a lucrat cu diligenþã pentru a înzestra institutul cu resurse documentare ºi pentru a-i consolida prestigiul. A preluat de la Academie un fond important de carte, creând nucleul bibliotecii. A înfiinþat periodicele Studii ºi Cercetãri de Istoria Artei ºi Revue Roumaine d'Histoire de l'Art, ultima reprezentând cartea de vizitã a colectivului de cercetãtori în rândul comunitãþii ºtiinþifice internaþionale. Sunt doar câteva dintre reuºitele unui directorat de douã decenii, care a modelat hotãrâtor destinele instituþiei.        

Schiþa unei vieþi

George Oprescu s-a nãscut pe 27 noiembrie 1881 în Câmpulung Muscel. Copilãria supusã privaþiunilor ºi întunecatã de moartea timpurie a mamei nu lãsa sã se intrevadã o carierã de succes. George Oprescu a primit însã suport afectiv ºi material de la câþiva oameni generoºi. Urmeazã studiile liceale în capitalã, unde e gãzduit de familia colegului sãu Constantin Ionescu-Mihãeºti. Înconjurat de obiecte de artã, tablouri, cãrþi, mobilier de preþ, dobândeºte un viu simþ artistic, pe care ºi-l va rafina mai târziu în compania doctorului Ioan Cantacuzino, ilustru om de ºtiinþã ºi pasionat colecþionar de gravuri.

G. Oprescu absolvã în 1905 Facultatea de Litere ºi Filozofie, devenind profesor de francezã la Giurgiu ºi Turnu Severin, apoi conferenþiar la Universitatea din Cluj. Se specializeazã în Franþa, unde îl cunoaºte  pe Henri Focillon, cu care va lega o prietenie durabilã. Lui avea sã-i consacre mai târziu lucrarea Un grand historien de l'art, ami des Roumains: Henri Focillon. Corespondenþa între cei doi constituie un capitol consistent în istoria schimburilor epistolare  dintre oameni de culturã români ºi omologii lor strãini (a se vedea Lettres de Henri Focillon à Georges Opresco, préface, texte établi et notes par Radu Ionesco, în Revue Roumaine d'Histoire de l'Art. Série Beaux-Arts, 1994).

În deceniile trei ºi patru  George Oprescu activeazã în cadrul unor organisme ale Ligii Naþiunilor: este secretar al Comisiei pentru Cooperare Intelectualã, cu sediul la Paris (1923-1930), apoi secretar al Comisiei de Litere ºi Arte (Geneva) pânã în 1939, când se întoarce definitiv în þarã. În 1931 Nicolae Iorga îl solicitã la Universitatea Bucureºti, unde G. Oprescu va ocupa catedra de istoria artei. În perioada 1932-1942 conduce Muzeul Toma Stelian; va dona acestei instituþii - al cãrei patrimoniu se aflã astãzi la MNAR - multe din lucrãrile de artã achiziþionate în strãinãtate sau în þarã. Din 1949 pânã la sfârºitul vieþii s-a aflat la conducerea Institutului de Istoria Artei. A murit în august 1969, cu câteva luni înainte de a împlini 88 de ani.

În 1962 George Oprescu a donat Cabinetului de stampe al Academiei o preþioasã colecþie de graficã: 1400 de desene ºi 6000 de gravuri. Colecþia sa particularã, gãzduitã în locuinþa din strada Clunet (Cotroceni), a funcþionat ca muzeu pânã în 1977, când lucrãrile de picturã, graficã, artã decorativã, artã popularã au fost transferate la Muzeul Colecþiilor, iar fondul de carte la Institutul de Istoria Artei.

Scrieri

George Oprescu s-a consacrat cercetãrilor de istorie a artei în plinã maturitate, pe la începutul anilor '20. Dar vitalitatea ºi longevitatea ieºite din comun aveau sã compenseze aceastã relativã întârziere, profesorul lãsând în urmã o operã impresionantã. A îmbrãþiºat ideea culturii active, care îi anima pe intelectualii epocii interbelice; îl interesau sistematizarea ºi îmbogãþirea domeniului, propulsarea artei româneºti în circuitul european al valorilor (a publicat în Franþa, Suedia, Elveþia, Germania, Marea Britanie etc.; în România, multe din lucrãrile sale au fost editate ºi în limbi strãine). Aplecându-se mai întâi asupra artei þãrãneºti, dar ºi asupra unor pictori de prim rang ca Petraºcu ºi Andreescu, profesorul avea sã publice în 1937 prima sintezã în domeniu: Pictura româneascã în secolul al XIX-lea, lucrare premiatã de Academia Românã. Au urmat scrieri cu teme variate, de la arhitectura medievalã româneascã la grafica, pictura, sculptura perioadei moderne, nelipsind nici incursiunile în istoria artei europene.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVÃ

Casa Oprescu

Profesorul a lãsat moºtenire Institutului de Istoria Artei casa pe care o deþinea în Câmpulung Muscel - o clãdire care pune în valoare cu farmec elemente structurale ºi decorative din arhitecturã vernacularã argeºeanã. Ea serveºte astãzi ca loc de vacanþã ºi de lucru pentru cercetãtori.